marți, iunie 16

Variabile de sistem in AutoCAD

Acest articol reprezinta o introducere in subiect si raspunde urmatoarelor intrebari:

Ce sunt variabilele de system in AutoCAD?
Ce fac variabilele de system in AutoCAD?
Cum se folosesc variabilele de system in AutoCAD?
Pentru diferite variabile de sistem explicate urmareste seria de articole "Sapte variabile pe saptamana" care apare in fiecare miercuri (incepand de saptamana viitoare).
Ce sunt variabilele de sistem in AutoCAD?
Variabilele de sistem sunt locul in care AutoCAD pune, ca sa tina minte, diferite valori. Ele se prezinta sub forma unui nume (ex: LTSCALE, DWGNAME, GRIPS) care are atribuite valori (ex: LTSCALE=50, DWGNAME="plan.dwg", GRIPS=1).
In functie de acces variabilele de system sunt de doua feluri:
read-only - adica le putem vedea dar nu le putem schimba (ex:ACADVER care ne arata ce versiune de AutoCAD folosim)
read-write - adica le putem vedea si le putem schimba valoarea (ex:ORTOMODE care controleaza daca modul ORTO e pornit sau oprit). In articol vom vorbi doar despre cele pe care le putem modifica.
Ce fac variabilele de sistem in AutoCAD?
Variabilele de sistem reprezinta, alaturi de ferestrele de dialog si meniuri, principalele moduri de interactiune cu programul. Ele controleaza:
- mediul de lucru
- modul in care actioneaza anumite comenzi
- modul de afisare
- multe multe altele
In AutoCAD, in functie de versiune, sunt cateva sute de variabile de sistem, evident imposibil de memorat/invatat. Ce conteaza este ca ele exista si se pot retine cele de uz curent. Practic ne putem gandi la ele ca la comenzi, evident nu stii toate comenzile din AutoCAD dar le stii/inveti pe cele de care ai nevoie.
De fapt, fara sa stim, umblam cu variabile de sistem de fiecare data cand lucram in AutoCAD doar ca nu le accesam direct ci prin intermediul meniurilor, ferestrelor sau raspunsurilor din linia de comanda.
Ex: - cand alegem din Dimension Style - Primary Units - Precision - 0.00 ca sa avem doua zecimale la cote nu facem altceva decat sa setam variabila de sistem DIMDEC la valoarea 2 
      - cand introducem distanta de OFFSET la 50 nu facem altceva decat sa setam variabila OFFSETDIST la valoarea 50
In multe cazuri e mai simplu sa obtinem rezultatul dorit folosind ferestrele de dialog sau comenzile in forma in care sunt dar exista situatii in care controlul anumitor parametri folosind direct variabila de sistem e mai usor sau chiar e singura varianta. Pentru aceste cazuri trebuie sa stim:
Cum se folosesc variabilele de sistem in AutoCAD?
Asa cum am aratat mai sus multe din actiunile noastre in AutoCAD au ca rezultat schimbarea valorilor unor variabile fie ca vrem fie ca nu.
Dar cum schimbam valorea unei variabile, direct, fara a folosi o fereastra de dialog sau un meniu?
Cel mai simplu este sa tastam numele variabilei in linia de comanda (command line) urmat Enter apoi noua valoare si iar Enter.
Ex: Daca tastam SAVETIME urmat de Enter, pentru a modifica variabila cu acelasi nume, rezultatul va arata asa:
Enter new value for SAVETIME <10>:
unde SAVETIME e numele variabilei pe care vrem sa o schimbam, iar intre <> avem valoarea curenta (in cazul de fata 10). Tot ce ramane e sa tastez noua valoare si apoi Enter. Variabila din exeplu – SAVETIME - controleaza intervalul de timp la care se face auto-save (salvare automata) iar numarul(valoarea) reprezita minute.
Concluzie:
numele variabilei - Enter
valoarea noua – Enter
si gata am schimbat o variabila de sistem
Bine de stiut:
  • cu variabilele nu e chiar de joaca, e recomandat sa umblam la ele doar cand stim exact ce facem
  • in functie de locul in care sunt memorate variabilele de sistem in AutoCAD se impart in: 
      - variabile stocate permanent in registrii (odata setate raman valabile pentru toate desenele pana la o noua setare) 
      - variabile stocate permanent in DWG (sunt stocate in fiecare DWG si au in fiecare desen valorile atribuite in desenul respectiv) 
      - variabile stocate temporar ( variabile pe care, indiferent daca au fost sau nu modificate in timpul sesiuni de lucru, programul le va reseta  la inceperea fiecarei sesiuni noi atribuindu-le valorile prestabilite <default>
    ex: FILEDIA cu valoarea 1)
  • in functie de parametrul pe care il controleaza fiecare variabila de sistem AutoCAD poate avea doar anumite valori sau tipuri de valori, pentru a folosi o variabila trebuie sa stim foarte bine cum se numeste, ce valori poate lua, ce inseamna fiecare valoare
  • variabilele de system AutoCAD se pot schimba si cu comanda SETVAR sau cu comanda din ExpressTools SYSVDLG.
    Avantajul la SYSVDLG este ca deschide o fereastra frumoasa de dialog cu toate variabilele si pentru fiecare variabila ne arata valoarea curenta, valoarea initiala si valoarea noua pe care o atribuim precum si explicatii despre ce face respectiva variabla de sistem , unde e salvata, ce tip de date retine si ce efect au valorile atribuite (vezi imaginea mai jos)
  • in AutoLisp variabilele se manipuleaza cu ajutorul functiilor getvar respectiv setvar
systemvariables
Citeste articolul...